M-ai invatat sa citesc semnele timpului, mi-ai pus semnul lumii in maini si te-ai facut nevazut. E greu fara tine, e greu sa fiu mare si inteleapta. Acum, azi, totul imi pare necuprins si ma lupt sa-mi tin bratele mintii in bratele sufletului. Ma trezeste aceiasi cafea amara, ma hraneste acelasi unt nesarat, dar corpul meu tanjeste dupa alte gusturi, alte arome - cele in care te regasesc pe tine zambind. Ma doare maseau mintii cand rad fara tine, dar rad. Tu m-ai invatat. Imi culeg gandurile si le fac manunchi. O sa ti le trimit intr-o zi prin posta online, nu iti mai stiu adresa curenta. Sper sa nu isi piarda fragezimea printre atatea conxiuni si tab-uri.
Te simt cum iti razi de mine, de cat de bine sau cat de rau imi conduc soarta. Da, da stiu ca tu nu crezi in ea, dar ca si atunci trebuie sa imi suporti fatalitatea. E singurul oximoron pe care mi-l permit cand vorbesc despre tine. Mi-am pierdut firul gandurilor in emotia cuvintelor, dar tu stii deja asta, te astepti sa imi balbaii frazele. Te si aud dascalindu-ma "respira profund, inchide ochii si lasa cuvintele sa isi gaseasca drumul spre tine, acum deschide bratele si punele pe hartie cum simti"! Am facut-o, le-am lasat sa ma gaseasca ele pe mine, sa ma inunde si le-am asezat in aceste randuri destinete tie.
Sunt mare acum, sunt libera si departe, dar imi lipesti cum ii lipeste unei fraze plangacioase epitetul final.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu