Melancolie autumnala

Imi place toamna. O iubesc. Imi plac ploaia, ceata si hainele cochete incolacite pe trupurile femeilor. Toamna le face senzuale, le grabeste pasii spre biblioteci, cafenele, magazine sau case ascunse printre arbori. De fiecare data imi par fericite in alergatura lor pe tocuri inalte si incomode, dar atat de frumoase. Intr-o zi, imi promit de cand ma stiu, voi fi ca ele, zambitoare, mereu in cautare de locuri noi si oameni interesanti. Dar cel mai tare imi place mirosul si gustul toamnei. Miroase a ganduri si planuri de viitor, a vie salbatica. Ador mirosul aparte pe care il da copacilor cu frunzele rosiatice, barbatilor cu parul grizonat si copiilor cu obraji bucalati, savoarea gogosilor calde, cu multa ciocolata si a cafelei amare cu lapte.
Mama e mai mama in octombrie decat in iulie, pisica e mai dragastoasa, iar gandurile mele sunt mai asezate. Cartile imi fac cu ochiul din rafturi, imi ofera escapade in alte lumi, care doar toamna imi par accesibile. Copii sunt cuminti in noiembrie, intotdeauna au fost. Cred ca batrana luna le spune povesti cu lumi de zahar si bomboane gumate.
Da, iubesc toamna, ma reconforteaza ploaia marunta si melancolia unui val care se sparge teluric de stanca unui mal, la fel de teluric.