Promesas...

Marti. O noua zi a ultimei luni din an. Ceasul ticaie intr-o cadenta enervanta si imi sporeste durerea anosta ce nu m-a lasat sa dorm toata noaptea. E o caldura bolnavicioasa in jurul meu si ma preling ca o pictura a lui Salvador Dali. Sunt suprarealista! Mi-ar placea sa ma ghemuiesc intre perne cu Jurnalul lui Gide in fata, o cafea cu lapte si o nocturna de Chopin in fundal. Imi amintesc cum a fost prima oara cand l-am citit pe Gide... E o poveste cu a fost odata o studenta care iubea sa isi piarda zilele prin biblioteca si noptile la masa de scris. Unde a plecat, nu stiu, nici ea nu isi aduce bine aminte. Dar Andre Gide si Julien Green si Mircea Eliade si Monica Lovinescu au ramas in biblioteca-i marturie ca a fost. Au invatat-o sa iubesca omul din spatele cartii, sa ii resprecte munca si trairile, sa vrea mai mult de la viata. Le mai trimite cate un ravas si le promite ca va reveni, nu stie cand, dar stie ca...