joi, 20 mai 2010
Dormeam si visam ca dormeam
E dimineata devreme si somnul pipaie alene ultimimul arc de vis. Zorile latra la fereastra si zgaltaie ochii ce greu au adormit. Ar mai zabovi in lumea de dincolo, aici e prea multa galagie, nu se aude linistea. Ofteaza si se deschid spre o noua zi. Atatea de vazut, de inteles si rezolvat. Vecina perversa, ce noaptea canta si ziua doarme, si-a terminat reprezentatia si acum sforaie. La fereastra ei zorile nu indraznesc sa strige, le-a blestemat. Peretii se imbratiseaza si isi dau binete, pasarile se alinta, iar ochii, ochii isi scalda ziua in lacrima noua. Plang curat a inceput de sfarsit!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Un comentariu:
Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.
......ca sa zic asa, citandu-l pe dragul de Eliade.....
Trimiteți un comentariu