Por ese tiempo que fue...

Imi conving ratiunea sa-si ia o pazua, sa-mi lase gandurile si visele libere. In scurtul ragaz pe care mi-l da pot fi orice. Cetate in varf de stanca, muza solitara sau femeie trista, iubita parasita, amanta frivola sau heruvim cazut. Am picioarele unei balerine si curajul zeitei Diana. Privirea imi e sageata ce opreste limbile ceasului. Frica si fericirea ma cuprind in acelasi timp, devin oximoronul propriilor simturi. Privesc in ochi pe zeul Cronos si-l intreb muteste de ce nu-mi aduce inapoi anii in care lumea mea era perfecta, eram sigura ca iubirea exista, iar lacrimile imi curgeau din preaplin fericit. "Din consideratie pentru tine", imi raspunde la randu-i. "Ceea ce ai trait atunci te face ceea ce esti acum. Fericirea nu inseamna siguranta unei lumi perfecte. Omul se naste pentru a cunoaste. O lume sigura il transforma din ganditor in sclavul placerii. Tu nu ai venit aici pentru a trai monocrom, ci pentru a cauta, gasi, cunoaste, aprecia si mai apoi a iubi toate culorile curcubeului ce rasare, ca o linie de final in fata unui alergator la maraton, cand drumul tau ajunge la final. Destinul iti e sa gusti din amar, pentru a sti sa explici celui care iti cere ce este dulcele. Sa iti zdrelesti genunchii ca ruga sa-ti deshida inima spre lumina, sa cobori pentru a aprecia cand urci, sa plangi ca mai apoi rasul sa-ti fie sincer. Sa mangai si abia apoi sa aflii cat de placut e sa fii mangaiat. Sa te certi ca sa aflii singura ce inseamna pacea, sa dansezi si abia apoi sa iti doresti sa zbori."
Desi coloana vertebrala imi e bolnava, o indrept, privesc in ochi pe crudul si in acelasi timp dreptul Zeu si imi reiau firul pe care trebuie sa-l impletesc, ca la final sa spun: puloverul acesta e viata mea! Chiar de imi plang inocenta sunt multumita ca pot privi cu demnitate spre chipul "pervertit" ce-l vad zilnic in oglinda si sa-l felicit ca a incercat si o sa incerce sa fie macar pe sfert cel care ar vrea sa fie.